Fostul premier PSD Victor Ponta, în prezent președinte al Pro România, a fost desemnat vineri consilier onorific al premierului PSD Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale.
Victor Ponta, numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu (PSD) în domeniul relațiilor economice internaționale
Funcțiile onorifice sunt neremunerate iar documentul de numire, semnat de Marcel Ciolacu, prevede explicit acest detaliu.
„Este o decizie a premierului Ciolacu, cu care am vorbit de mai multe ori în ultima vreme (…) E un domeniu al relațiilor economice internaționale în care am încercat să performez cât am putut, cât am fost prim-ministru. Am învățat mai multe din zona privată în ultimii ani. Aș fi vrut să fi avut această experiență din zona privată de mai demult. Am discutat cu domnul Ciolacu strict pe aceste teme. M-a provocat, că e mai ușor să ai opinii de pe margine”, a declarat Victor Ponta la RTV cu privire la numirea sa.
„Îl voi consilia pe premier pe zona relațiilor economice internaționale. Îmi doresc și cred că ar fi bine pentru România să avem relații economice cu cât mai multe țări. Nimic altceva pe zona economică nu am discutat. Eu voi fi consilier al primului-ministru”, a mai spus fostul premier.