sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Vestea momentului: Salariul minim în România va crește cu 500 de lei, în urma unei directive a UE

- Advertisement -spot_img
Must Read

Directiva Uniunii Europene privind salariile minime adecvat, care urmează să fie votată miercuri ar urma să fie transpusă și în legislația din România, dar nu mai devreme de anul 2024, transmite eurodeputatul Dragoş Pâslaru. Dacă se respectă valorile indicate de directivă, ar însemna o creștere substanțială pentru angajații din România.

Vestea momentului: Salariul minim în România va crește cu 500 de lei, în urma unei directive a UE

Eurodeputatul din grupul Renew Europe, Dragoş Pâslaru, a declarat marţi, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români de la Strasbourg, că se aşteaptă ca Directiva UE privind salariile minime adecvate, care a fost dezbătută marţi şi urmează să fie votată miercuri de legislativul comunitar, să fie transpusă în 2024, pentru că, aşa cum se prezintă acum legislaţia, oamenilor li se cultivă senzaţia că majorările de salariu ţin doar de generozitatea guvernului.

Discutăm de o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei

„Analizele socio-economice arată că există spre două milioane de lucrători pe salariul minim şi asta înseamnă că problema legată de ‘in work poverty’, respectiv oamenii care au o activitate dar sunt săraci, este foarte reală în România şi este o problemă care acoperă un număr mare de salariaţi şi de gospodării”, a spus Pâslaru, care este preşedintele Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale.

Eurodeputatul din grupul Renew Europe recunoaşte însă că forurile europene nu pot obliga România să ajungă la un anumit nivel al salariului minim, care este în prezent de 2.550 de lei, iar acest lucru nici nu este normal „peste noapte”.

„Valorile indicative din directivă sunt 60% din salariul mediu brut şi 50% din salariul mediu brut. În România, în esenţă, dacă ar fi să se respecte valorile de aici, discutăm de o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei care, evident, dacă ar fi s-o faci peste noapte, ar crea un şoc pentru economie, dar asta doar ca să vedem unde ne situăm. Ideea este că aceasta nu este o obligaţie, dar să ne uităm cum evoluează salariul mediu brut şi să ne asigurăm că şi salariul minim are o evoluţie care să reflecte evoluţia nivelului general de salarii din economie, este un lucru important”, a spus Dragoş Pâslaru.

Practic, susţine el, această directivă este considerată un prim pas în direcţia normalizării pieţei interne şi a competiţiei salariale interne şi nu a existat un consens privind stipularea obligaţiei de a ajunge la un salariu minim european într-o perioadă de cinci sau zece ani.

Legislația privind salariul brut garantat ar trebui modificată
Practic, în urma adoptării directivei, România ar trebui să modifice legislaţia privind salariul brut garantat în plată, prevăzând aceste criterii pe care guvernul ar urma să le stabilească prin ordonanţă de urgenţă sau prin lege în Parlament.

„Eu cred că partidele politice din coaliţie, fiind la butoane, vor avea tentaţia să amâne transpunerea cât mai mult. Pentru că deocamdată, aşa cum arată legislaţia acum, ei dau creşterea de salariu minim. Este clar însă că, pe măsură ce ne vom apropia de alegeri, probabil că vor pune în circuit legislativ actul normativ, astfel încât, probabil când va exista un nou guvern în 2024, va trebui să opereze cu noul cadru. Eu mă gândesc că, aşa cum este voinţa politică acum, cel mai devreme noi vom aplica chestia asta în 2024 cu un nou guvern, care va arăta că a transpus prevederea”, a prognozat Pâslaru, care a precizat însă că ar fi bucuros dacă s-ar înşela.

Citeste si: Marcel Ciolacu: „Sper ca partenerii din PNL să fie convinși pe deplin de necesitatea majorării salariului minim și a pensiilor! „

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -