Cutremurul este un eveniment imprevizibil, de aceea este important să cunoaștem cât mai bine modul în care trebuie să acționăm, indiferent de locul unde ne aflăm. Care sunt principalele sfaturi în cazul unui cutremur?
Tu știi care sunt primele lucruri pe care trebuie să le faci, dacă are loc un CUTREMUR?! Departamentul pentru Situații de Urgență atrage atenția…
În ultimul secol pe teritoriul României s-au înregistrat 13 seisme cu magnitudinea de peste 6.0 grade pe scara Richter, care au afectat peste 400.000 de oameni și s-au soldat cu mai bine de 2.000 de victime.
Cel mai puternic seism înregistrat în România în ultimii 30 de ani a avut o magnitudine de 6.0 grade şi s-a produs în octombrie 2004.
Cel mai cunoscut și unul dintre cele mai puternice cutremure din istoria României s-a produs la data de 4 martie 1977. Acesta s-a produs în zona Vrancea la o adâncime de 94 km, a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și a durat 55 de secunde.
Au murit atunci 1.671 de oameni, dintre care 1.424 doar în București, iar alte 11.300 de persoane au fost rănite și peste 33.000 de locuințe distruse.
Perspectiva producerii unui cutremur are darul să îi sperie pe români, motiv pentru care oamenii trebuie să fie pregătiți și instruiți pentru a putea face față cu succes unei astfel de calamități.
REGULI DE COMPORTARE RAȚIONALĂ, INDIVIDUALE ȘI DE GRUP (loc de muncă, familie, pe strada) ÎN TIMPUL PRODUCERII SEISMULUI
- păstrați-vă calmul, NU INTRAȚI ÎN PANICĂ, liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile. Nu vă speriați de zgomotele din jur.
- preveniți tendințele de a părăsi camera sau locuința, deoarece faza seismică inițială are o durată redusă, astfel încât, tocmai faza puternică a mișcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, conducând la accidente grave, nedorite.
- Atenție! Scările sunt elemente de construcții foarte sensibile la deplasările diferențiate ale etajelor și, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări, sub efectul oscilației seismice, este extrem de periculoasă. Chiar dacă ieșirea de la etajele inferioare sau dintr-o locuință parter ar fi în principiu posibilă și fezabilă în scurt timp, în special pentru persoane tinere, afară sunt multe alte riscuri: calcane și coșuri de fum, parapete, ornamente, vitraje etc.
- rămâneți în încăpere sau locuință, departe de ferestre care se pot sparge și vă pot accidenta, protejați-vă sub o grindă, toc de ușa solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilități vă puteți proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi și coate, cu fața în jos, iar cu palmele împreunate vă veți proteja capul, ceafa, iar cu antebrațele pe lateral, capul. Această recomandare implică o cunoaștere prealabilă a acelor elemente de construcție rezistente, prin consultarea unui specialist atestat.
- dacă este posibil, închideți sursele de foc cât puteți mai repede, iar dacă a luat foc ceva interveniți imediat după ce a trecut șocul puternic.
- nu fugiși pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul, evitați aglomerația, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideți ușa locuinței spre exterior, pentru a preveni blocarea acesteia în vederea evacuării după terminarea mișcării seismice.
- nu alergați în stradă.
- dacă vă aflați în afara unei clădiri, deplasați-vă cât mai departe de clădire, feriți-vă de tencuieli, căramizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuși în stradă. Nu fugiți pe stradă, deplasați-vă calm spre un loc deschis și sigur.
- acordați primul ajutor persoanelor rănite.
- în cazul în care sunteți surprinși de căderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier răsturnate, cautați să vă protejați capul și membrele sau să vă asigurați supraviețuirea; ulterior veți caută să alarmați, prin diferite metode, vecinii cât și echipele de salvare-intervenție de prezența dumneavoastră.
Neapărat trebuie să țineți cont de faptul că, în timpul unui cutremur, geamurile se pot sparge, obiectele pot să se răstoarne sau să alunece și tencuiala se poate desprinde de pe tavan.
Dacă vă aflați în interiorul unei clădiri:
Rămâneţi pe loc, nu încercaţi să ieşi afară sau nu vă duceţi pe balcon;
Protejați-vă sub tocul ușii, sub o grindă, lângă un perete de rezistență sau adăpostiţi-vă sub o masă, sub un birou sau sub o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta;
Dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţia ghemuit lângă un perete interior.
Protejaţi-vă capul şi faţa cu ajutorul brațelor;
Îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat, etc.;
Dacă sunteţi într-un loc public, precum un mall sau un magazin, adăpostiţi-vă cât mai departe de ferestre ori de raioanele cu obiecte voluminoase și grele;
Nu ieşiţi afară pentru că aţi putea fi rănit grav;
Sub nicio formă nu utilizaţi liftul.
Dacă vă aflați în lift în timpul producerii cutremurului, apăsaţi butonul de urgenţă. Când liftul se opreşte, încercați să ieşiţi cât mai repede din lift şi adăpostiţi-vă într-un loc sigur.
În metrou păstrați-vă calmul și ascultați recomandările personalului trenului. Dacă vă aflați într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, stadion, biserică etc.) stați calm, nu alergați către ieșire pentru că îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul.
În cazul în care vă aflați în afara unei clădiri va trebui să vă adăpostiţi într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi și staţi la o distanță de cel puţin 10 metri față de cablurile electrice care sunt rupte sau căzute.
Dacă seismul vă surprinde într-un automobil, rămâneți în interior, iar după încetarea cutremurului nu ieşiţi dacă au căzut în jurul mașinii cabluri electrice. În acest caz, aşteptaţi forţele de intervenţie. De asemenea, opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.
În situația în care vă aflați pe munte căutaţi un loc sigur unde să vă adăpostiţi, însă evitați pantele instabile, unde sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de teren.