,,În urma „disputelor” apărute între partidele politice locale, în detrimentul cetățenilor municipiului Câmpia Turzii, cu referire la eficientizarea aparatului administrativ local, specialiștii ALDE din cadrul Organizației municipale ALDE Câmpia Turzii, propun ca și soluții următoarele.
Pentru reducerea pierderilor și cheltuielilor din cadrul Domeniului Public și Compania de Salubritate, ambele aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, propunem fuzionarea celor două companii. Odată cu fuzionarea celor 2 companii, implicit se reduc costurile cu funcționarea, o analiză cost-control mai eficientă, astfel prin reducerea cheltuielilor și printr-un management eficient și sustenabil vor crește încasările în noua companie, ceea ce va reduce „povara” financiară de pe Consiliul Local, creându-se mai multe investiții în comunitatea locală ceea ce va rezolva mai multe probleme ale comunității și implicit aceste măsuri vor duce la eficientizarea cheltuirii „banului public”.
Recomandăm pentru a conștientiza opinia publică și cetățenii, o consultare cu referire la această recomandare, între cetățeni și administrația publică pentru a se dezbate acest subiect de reală importanță.”
ALDE Câmpia Turzii