Ministerul rus al Apărării susține că România se află printre țările care trimit cei mai mulți mercenari în Ucraina, pentru a lupta împotriva armatei lui Vladimir Putin, potrivit agenției ruse de stat, TASS.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov, Kievul ar fi angajat peste 6.800 de mercenari străini din 63 de țări, de la începutul „operațiunii speciale” ruse în Ucraina.
Rusia acuză România că trimite MERCENARI să lupte în Ucraina. Care e reacția autorităților române?
Vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Bogdan Rodeanu, a reacționat după ce Rusia a acuzat România și Polonia că au trimis mercenari în Ucraina: ‘Mercenarii ‘ români sunt parte din sutele de mii de ucraineni cu cetățenie română. Ceea a încercat Stalin nu va reuși Putin”.
„Rusia acuză România și Polonia că au trimis cei mai mulți mercenari în Ucraina, alături de SUA și Canada. Cine sunt români? Sunt parte din sutele de mii de ucraineni cu cetățenie română. români sunt parte dintre aceia care își riscă viețile pentru a lupta, pentru a apăra și pentru a reda libertatea. Aceștia nu sunt alții decât nepoții și strănepoții celor pe care Stalin nu a reușit să-i omoare în Basarabia și Bucovina și nici să-i strămute, definitiv, în Siberia. Sunt militarii care apără un popor și care vor continua lupta, sub steagul țării lor. Sunt cei care nu au uitat ce înseamnă Cizma Armatei Roșii peste familiile și viețile bunicilor lor”, scrie luni pe Facebook vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Bogdan Rodeanu (USR).
El afirmă că „ceea a încercat Stalin nu va reuși Putin”. „Ceea ce vrea Rusia nu este decât o speranță marcată de amenințări și violențe. Ucraina nu este singură, Ucraina nu va ceda, Ucraina este apărată și își va continua lupta pentru libertate, pentru democrație și pentru viață, în numele lumii civilizate”, conchide Rodeanu. România s-ar afla, alături de Polonia, Statele Unite și Canada, printre țările care ar fi trimis cei mai mulți „mercenari” să lupte pentru Armata Ucrainei, susține Ministerul rus al Apărării, citat de agenția de presă rusă Tass.
„Regimul naționalist de la Kiev a angajat un total de 6.824 de mercenari străini din 63 de țări de la începutul operațiunii militare speciale”, susține Konașenkov.
Cei mai mulți mercenari – 1.717 persoane – au venit din Polonia, iar aproximativ 1.500 din SUA, Canada și România, a mai precizat oficialul, citat de TASS.
Ministerul rus al Apărării mai susține că până la 300 de persoane ar fi sosit din Marea Britanie și Georgia, iar 190 de persoane ar fi venit din unele zone din Siria care sunt controlate de Turcia.