Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă a primit-o, la Palatul Victoria, pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu

0
332

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă a primit-o vineri, 29 iulie, la Palatul Victoria, pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis, anunţă Guvernul României.

Discuțiile au vizat o paletă extinsă de subiecte de actualitate și consultări aprofundate pe teme de securitate energetică, gestionarea crizei refugiaților, asigurarea stabilității politice și evoluții ale situației de securitate regională, în contextul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina.

Premierul României a salutat progresul Republicii Moldova în ceea ce priveşte consolidarea perspectivei integrării în Uniunea Europeană, alături de Ucraina, prin obținerea statului de stat candidat. Punctele cheie ce însoțesc această decizie, adoptate în Consiliul European, trebuie tratate cu deosebită atenție, iar România va sprijini pașii necesari ce vizează reformele solicitate și deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a menționat șeful Executivului.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanța stabilității politice, în contextul crizelor suprapuse pe care le resimt cetățenii României, Republicii Moldova și populația celorlalte state.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.