Prim-ministrul Nicolae  Ciucă: „În cele șapte luni de guvernare am reușit să garantăm siguranță și stabilitate românilor”

0
284

În cele șapte luni de guvernare am reușit să garantăm siguranță și stabilitate românilor, să protejăm cetățenii și economia de efectele crizelor cu care România, asemenea multor state, se confruntă în această perioadă.

Este nevoie să consolidăm ceea ce am reușit până acum, iar stabilitatea socială, economică și politică sunt fundamentale pentru continuarea obiectivelor noastre.

În cele șapte luni de mandat, în contextul dificil binecunoscut, am reușit să progresăm social, economic și să consolidăm statutul nostru în plan internațional pentru că am avut capacitatea de a acționa coerent și coordonat ca echipa guvernamentală să protejeze interesele cetățenilor români și ale României.

Am avut stabilitatea politică și susținerea Coaliției de Guvernare, a Parlamentului și a Președintelui României, care au făcut posibil să garantăm românilor siguranță, protecție, iar țării, angajarea pe drumul dezvoltării.

Evaluarea de etapă a membrilor Cabinetului am făcut-o pe baza a zece criterii obiective raportate la așteptările cetățeanului și societății românești.

La fel de importante au fost și rămân, pentru fiecare membru al echipei guvernamentale, respectarea criteriilor de integritate și de transparență, valori fără de care nicio politică guvernamentală nu ar avea credibilitate.

Avem datoria morală și responsabilitatea de a veni în fața cetățenilor și a le prezenta onest ce am făcut până acum și ce ne-am propus in continuare. Am făcut-o și o voi face de fiecare dată.

Susținerea românilor este fundamentul pe care putem construi mai departe, iar stabilitatea echipei de miniștri oferă garanția că vom acționa în continuare responsabil pentru atingerea obiectivelor cetățenilor noștri și pentru continuarea procesului de modernizare a României, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.