Constat cu mâhnire că o parte dintre autoritățile din Ucraina nu au înțeles nimic din lecțiile democrației despre respectarea standardelor europene în materie de protecţie a minorităţilor naţionale, a acordurilor multilaterale şi bilaterale din care Ucraina face parte și fără de care nu se poate avansa către obiectivul aderării la Uniunea Europeană. Acesta este motivul pentru care adresez această scrisoare deschisă de protest, în încercarea de a mă asigura că drepturile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din Ucraina vor fi protejate.
SCRISOARE DESCHISĂ DE PROTEST
Către Petro Poroșenko, Președinte al Ucrainei
Către Andriy Parubiy, Președintele Radei Supreme a Ucrainei
Domniile voastre,
În calitate de europarlamentar condamn cu vehemență întreruperea lucrărilor Forumului Minorităților Naționale din Ucraina de către membrii partidului politic Svoboda. Aceștia au încercat să intimideze uzând de un act de forță îndreptat către o reuniune civică legală.
Personal, mi-aș fi dorit să ajung la această manifestare, dar mi-a fost imposibil, dat fiind că agenda mea de lucru era deja programată de mult timp.
Mă întreb în ce fel ar fi putut justifica Ucraina un asemenea gest de forță, în cazul în care în sală ar fi fost prezent un reprezentant al Uniunii Europene?
Drepturile constituționale ale minorităților naționale sunt protejate de legile țărilor europene! Să înțeleg că Ucraina a încetat să fie un stat european?
În aceste condiții, nu se poate vorbi despre democrație și de valori europene în Ucraina.
De aceea, cer hotărât anchetarea și pedepsirea celor vinovați, ca o condiție preliminară esențială pentru orice posibilă discuție viitoare.
Europarlamentar Laurențiu Rebega,
Vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății