Deputatul Ben Oni Ardelean, vicepreședinte al comisiei de politică externă din Camera Deputaților, a vorbit despre rolul diplomației în economia României.
”Există zone de extern unde ar trebui să existe zeci de consilieri economici, nu unul. Gândiți-vă! Comerțul exterior al României, în anii 90 avea 1.800 de oameni, acum sunt în jur de 55. Dacă vrem să aducem cu adevărat investitori avem nevoie să ieșim să ne promovăm. Pe posturi de televiziune precum CNN, Fox News sau care vreți dvs. o să vedeți Africa, India dar nu reclame cu România”.
Întrebat dacă a discutat despre aceste lucruri cu ministrul de Externe, Ben Oni Ardelean spus că a a vorbit cu toți miniștrii de Externe ai României de când a intrat în politică adică din anul 2008 și a punctat spunând că România trebuie să facă diplomație economică. Politicianul a afirmat că ”România trebuie să facă bani” și că ”în jurul nostru un potențial economic fantastic pe care noi nu îl atragem” și că după ce vom face bani vom putea să și investim ca de pildă în sănătate.
Liberalul a explicat că: ”Toată zona de diplomație economică se află la alt minister, se află la IMM-uri. Iar cel care se ocupă de diplomația economică nu este în subordinea ambasadorului ci a ministrului care se află în România. O situație anapoda care trebuie rezolvată!”.
Politicianul a spus că inclusiv ambasadorii ar trebui să facă eforturi pe plan economic: ”Cred că modul în care facem diplomație în extern trebuie schimbat. Pe alocuri se face diplomație ca în anii 60 când erau spopnații românii emigrați. Repet hai să facem bani!”, conform dcbusiness.ro.