marți, ianuarie 14, 2025

Darius Vâcov, adevărul despre dublarea pensilor!

- Advertisement -spot_img
Must Read

„Toate pensiile din România se vor dubla, şi aici ne referim la moneda euro, deci în euro. Nu mă refeream chiar la toate, nu mă refer la pensiile speciale. Mă refeream la pensiile care sunt obţinute în urma contributivităţii, nu cei care au 20.000-30.000 de lei pensie. Pot sa vă garantez că în proiectul legii care va intra în dezbatere, punctul de pensie va fi, în 2020, 1,775 şi în 2019, 1,265 de lei”, a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.

„Încă nu s-a stabilit luna, dar asta colegii de la Finanţe o vor stabili”, a mai precizat Darius Vâlcov.

În acelaşi timp, consilierul a exclus orice posibilă influenţă asupra inflaţiei a majorării pensiilor. El a negat şi că guvernarea PSD ar fi responsabilă pentru creşterea inflaţiei sau pentru scăderea puterii de cumpărare, punându-le pe ambele în seama guvernărilor anterioare. De asemenea, a pus şi creşterea ROBOR pe seama băncilor comerciale.

„Cred că va amintiţi că şi ROBOR-ul acesta umflat artifical de către nouă bănci, pentru că, ROBOR-ul trebuie să ştie toată lumea, este modul în care se calculează după cum se împrumută nouă bănci comerciale între ele, dintre care doar una de stat, şi anume CEC-ul. Celelalte îşi dau cu doi lei împrumut, cealaltă dă înapoi cu doi lei, atunci doi le este dobânda. Dacă mâine ne trezim dimineaţă şi stabilim că este patru lei, patru lei este dobânda, şi nimeni nu poate interveni”, a precizat Darius Vâlcov.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

No, așa ceva! România declarată cea mai bună destinație de iarnă a Europei, de către National Geographic

No, așa ceva! România e prima într-un top al celor mai bune „7 destinații de iarnă în Europa pentru...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -