luni, aprilie 21, 2025

CJ Cluj: ,,Vom formula plângere penală împotriva Ministrului Mediului și a comisarilor Gărzii de Mediu.”

- Advertisement -spot_img
Must Read

În legătură cu problemele de la Pata Rât, Consiliul Județean a luat urgent toate măsurile dispuse prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Unele măsuri au fost imediate iar altele, stabilite cu termene, precum 2 octombrie 2017, sunt în implementare.

Problemele de la Pata Rât există de 70 de ani, iar acum Consiliul Județean Cluj încearcă să închidă definitiv și să ecologizeze această rampă.

Mai mult, Garda Națională de Mediu a efectuat un control în data de 31.08.2017 când a stabilit, de asemenea, măsuri de implementat (cu termen!!!) pe care Consiliul Județean Cluj le -a respectat întocmai.

Surpriza a fost că în data de 14.09.2017, Ministrul Mediului, incompetenta Graţiela Leocadia Gavrilescu, a instigat Garda de Mediu să anuleze termenele și măsurile propuse de această instituție și să aplice în mod abuziv alte sancțiuni.

Asta, în loc să se implice activ în rezolvarea problemei care este a României, nu doar a Clujului. Asta, în condițiile în care, în țară, există rampe neconforme în procedură de infrigement și ministrul incompetent nu e preocupat de ele.

Rampa de la Pata Rât este 90 % închisă și spre finalizare.

Abuzul făcut de incompetenta ministră care a instigat și a făcut presiuni asupra comisarilor Gărzii de Mediu (amenințându-i cu destituirea) nu poate rămâne fără consecințe.

Consiliul Județean Cluj va formula plângere penală împotriva Ministrului Mediului și a comisarilor Gărzii de Mediu.

 

PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ

ALIN TIȘE

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Atenţionare de călătorie! E aglomerație mare la frontiera cu Bulgaria, în minivacanţele de Paște și 1 Mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Bulgaria, în condițiile în care timpul de așteptare...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -