Avram Gal, vicepreședintele ALDE România, semnalează hăul economic în care se afundă România
Avram Gal: În timp ce stăm cu ochii pe diferite crize regionale și internaționale, România a intrat în derivă. Toată lumea se uită cu îngrijorare la Ucraina, dar singurele lucruri care au explodat intr-un final au fost inflația și prețurile la energie. Se vorbește deja despre o inflație ce frizează pragul de 10%, asta insemnând că puterea de cumpărare a românilor este dramatic afectată. Așadar, nu numai că avem mai puțini bani, dar și aceia pe care îi avem ne vor procura mai puține bunuri și servicii. Salariile și pensiile sunt încremenite, în vreme ce facturile la energie și toate scumpirile generate în aval au spulberat puterea de cumpărare a românilor.
Avram Gal, Vicepreședinte ALDE: România a intrat în derivă, prețurile au explodat!
Încă așteptăm soluții reale de la ministerul Energiei, însă în loc să se revină la plafonarea prețurilor și o mai strictă reglementare, românii sunt amăgiți cu tot soiul de „indulgențe”, prin care statul ia banii din buzunarul stang și îi mută în buzunarul drept. Când spun că vor suporta o parte din costurile aberante ale facturilor cu bani de la buget, guvernanții uită că bugetul de stat nu este un fond de caritate. Sunt banii contribuabililor, cu care astfel se salvează profiturile speculanților din energie.
Foarte grav este că incapacitatea de a echilibra economia produce efecte structurale, afectând sectoare de importanță strategică. Nu se vorbește aproape deloc despre faptul că haosul politic și creșterile fulminante de prețuri au condus la un blocaj al investițiilor în construcțiile de infrastructură. Numai în trimestrul 4 al anului recent încheiat s-a înregistrat o cadere de 10% a acestui domeniu vital. În discuțiile pe care le-am avut recent cu potențiali investitori din Statele Unite, principala problemă care s-a pus a fost lipsa infrastructurii din România. Știm foarte bine că atractivitatea unei economii pentru investitorii străini este dată, în buna măsură, de nivelul de dezvoltare al infrastructurilor. Companii precum Ford se plâng de ani de zile că nu-și pot atinge potențialul optim de dezvoltare din cauza faptului că nu există o rețea de autostrăzi.
De asemenea, s-a trâmbițat că banii din PNRR vor fi soluția miraculoasă la toate problemele României, însă aflăm că proiecte rutiere aprobate la finanțare de Comisia Europeană încă din septembrie anul trecut, nici măcar nu au depășit faza licitațiilor.
Venim după o perioadă pandemică extrem de complicată. Nu este niciun secret că ne paște o criza economică de proporții, iar ca de obicei incompetența guvernamentală riscă să ne lase descoperiți în fața furtunii ce se întrevede. Cei mai afectați vor fi românii cu venituri modeste, care deja întâmpină probleme cu ieșirea din această iarnă. Haideți să nu facem din problemele regionale de securitate o perdea de fum, în spatele căreia incompetența guvernamentală să se manifeste nestingherită, transmite Avram Gal.