vineri, ianuarie 10, 2025

Avram Gal: „Țin să-i transmit domnului profesor Dîncu, că ne onorează angajamentul domniei sale de a ne fi lider în campania electorală pentru Primăria Câmpia Turzii!”

- Advertisement -spot_img
Must Read

Avram Gal, președinte PSD Câmpia Turzii: La finele săptămânii curente am organizat alături de colegii de la organizația municipală PSD Câmpia Turzii primul eveniment politic de amploare de la preluarea președinției a acestei filiale.

Avram Gal: „Țin să-i transmit domnului profesor Dîncu, că ne onorează angajamentul domniei sale de a ne fi lider în campania electorală pentru Primăria Câmpia Turzii!”

Într-un cadru festiv am adus laolaltă o serie de membrii activi PSD din plan local, regional și central, revitalizând astfel angajamentele și spiritul de luptă pentru competiția electorală ce ne așteaptă. Obiectivul nostru declarat este preluarea frâielor administrației din Câmpia Turzii după o perioadă de declin vizibil pentru toți locuitorii urbei noastre. Știu că lupta pentru câștigarea primăriei Câmpia Turzii nu va fi o simplă formalitate, însă nenumăratele discuții cu membrii comunității ne-au convins că oamenii au mare nevoie de o schimbare.

De asemenea, am privilegiul să salut decizia anunțată în contextul evenimentului din Câmpia Turzii de către unul dintre membrii marcanți ai PSD. Dl Vasile Dîncu a anunțat faptul că își va asuma postura de președinte al campaniei electorale în care mă voi bate pentru poziția de edil al municipiului Câmpia Turzii.

Sunt un om de echipă și nu pot decât să mă bucur că voi avea alături un om cu asemenea experiență politică și administrativă. Mai mult decât atât, dl Vasile Dîncu a ținut să precizeze că în cariera politică a domniei sale nu a pierdut nici o competiție electorală. Țin să-i transmit dlui profesor Dîncu, în numele întregii echipe PSD, că ne onorează angajamentul domniei sale, încredintându-l totodată că s-a alăturat unei echipe de învingători, determinată să ducă municipiul Câmpia Turzii la adevăratul său potențial.

Sunt un om de echipă, și am suficientă experiență să știu că fără oamenii potriviți la locul potrivit orice proiect este sortit eșecului. Dacă veți observa ce nume am reușit să aduc alături de organizația noastră în ultima lună cred că nu mai încape niciun dubiu că suntem pe drumul cel bun. Provocările, ca și oportunitățile, în următorii ani vor fi colosale. La asemenea mize nu mai este loc pentru amatori și improvizații, transmite Avram Gal.

Citeste si: PSD a adunat peste 600 de simpatizanți la Câmpia Turzii. Vasile Dîncu: „Voi fi șeful de campanie a lui Avram Gal! Acolo unde m-am ocupat de campanii mereu am câștigat”

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -