miercuri, ianuarie 15, 2025

Avram Gal: „Domnule primar, nu mai aveți nicio scuză să nu reușiți!”

- Advertisement -spot_img
Must Read

În ultimii 3 ani, primarul Municipiului Câmpia Turzii a fost, din punct de vedere politic, în tabăra „adversă”, acest lucru reflectându-se în explicațiile date de acesta pentru insuccesele administrative.

De la Compartimentul de Primiri Urgențe, la alocările bugetare, biroul de permise și înmatriculări, până la PNDL, toate aceste rateuri ale lui Dorin Lojigan s-au datorat, spune el, factorilor politici.

Domnule primar, a venit momentul să fiți în tabăra „de la butoane” și, spre binele locuitorilor Municipiului nostru, dar și spre binele credibilității dumneavoastră, ați face bine ca tot ceea ce vă propuneți să vă și reușească.

Anul 2020 va fi unul electoral, cu două sesiuni de alegeri, astfel că veți avea mult de muncă la convingerea publicului elector cu privire la faptul că puteți face treabă și că faceți treabă. Până astăzi nu am văzut nici măcar o investiție majoră realizată de Primărie, care să fi fost începută în propriul mandat, nu de alții din mandatul anterior.

Până la urmă, cetățenii sunt cei care vor vedea, vor judeca și vor vota!

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

Avram Marius Gal

Președinte ALDE Câmpia Turzii

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Alertă! Pericol de incendiu într-o clădire din incinta Centralei Nucleare Cernavodă

𝐅𝐮𝐦 𝐥𝐚 𝐞𝐭𝐚𝐣𝐮𝐥 𝟏 𝐚𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐜𝐥ă𝐝𝐢𝐫𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐧𝐮𝐜𝐥𝐞𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐂𝐞𝐫𝐧𝐚𝐯𝐨𝐝ăUPDATE: Echipamentul electric al Unităţii 0 (sistem auxiliar),...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -