Guvernul a aprobat ieri, 4 aprilie, printr-o hotărâre, alocarea sumei de 781 mii de lei pentru oraşul Seini (jud. Maramureş), în vederea achitării cheltuielilor curente şi de capital.
Suma a fost solicitată de către Primăria Oraşului Seini, ca urmare a situaţiei de blocaj financiar cu care se confruntă, şi va fi asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.
Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, potrivit cărora, prin hotărâre a Guvernului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în vederea echilibrării bugetelor locale şi pentru plata cheltuielilor curente şi de capital.