Vizita ministrului apărării naționale la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii

0
302

Astăzi, a avut loc prima vizită oficială într-o unitate militară a ministrului apărării naționale Angel Tîlvăr, însoțit de șeful statului major al apărării general Daniel Petrescu, unde au fost întâmpinați de comanda unității.

Pe parcursul vizitei au participat la un briefing de informare cu privire la principalele obiective stabilite pentru anul în curs, activitățile planificate pentru perioada imediat următoare, pe domenii de responsabilitate, iar ulterior li s-a prezentat tehnica din dotarea bazei.

Domnul ministru și-a exprimat aprecierea față de activitățile desfășurate: „Am fost deosebit de încântat să vizitez astăzi facilitățile Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” și sunt impresionat de dedicarea de care dau dovadă militarii în îndeplinirea complexelor sarcini care le revin, ținând cont mai ales de contextul cu totul special pe care îl traversăm.

Vreau să mulțumesc întregului colectiv al Bazei pentru sprijinul acordat proiectelor aliate ce se desfășoară în perimetrul unității si pentru colaborarea excelentă pe care o are cu militarii aliați, demonstrată atât pe timpul activităților de instruire integrată, cât și prin efortul comun depus pentru dezvoltarea capabilităților americane de aici.

Mult succes în misiunile viitoare!”

Text: Andreea ONIȚA

Foto:  Laurențiu TUROI, Andreea ONIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.