Papa Francisc a cedat și a plâns în timp ce se ruga pentru pace în Ucraina, în timpul vizitei tradiționale de Crăciun, de la Roma, transmite The Guardian, citat de stiri.tvr.ro.
Vocea Papei a început să tremure când a menționat suferința ucrainenilor.
El a spus: Mi-ar fi plăcut să vă aduc mulțumirile poporului ucrainean …
Reuters relatează că Papa Francisc a fost nevoit să se oprească din discursul său timp de aproximativ 30 de secunde. Mulțimea, din care făcea parte și primarul Romei, Roberto Gualtieri, a aplaudat când a realizat că nu poate vorbi și l-a văzut plângând.
Când şi-a reluat rugăciunea, vocea îi tremura.
El a continuat: “…poporul ucrainean pentru pacea pe care i-o cerem Domnului de atâta timp. În schimb, trebuie să vă prezint rugămințile copiilor, bătrânilor, mamelor și taților și ale tinerilor de pe acel pământ martirizat, care suferă atât de mult”.
Ulterior, el a scris pe Twitter că „pacea este posibilă; dezarmarea este posibilă”.
„Să încredințăm mijlocirii Maicii Domnului dorința universală de pace, în special pentru Ucraina chinuită, care suferă foarte mult. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pacea este posibilă; dezarmarea este posibilă. Fie ca Maica Domnului să ne ajute să ne convertim spre planurile lui Dumnezeu”.
Foto: REUTERS/Yara Nardi