sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Vești bune! CNAIR anunță deschiderea circulației pe Podul peste Arieș, din Turda

- Advertisement -spot_img
Must Read

Începând de luni, 13 decembrie, șoferii vor putea circula din nou pe podul peste râul Arieș din Turda.

Vești bune! CNAIR anunță deschiderea circulației pe Podul peste Arieș, din Turda

Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, luni, 13.12.2021, se redeschide traficul pe podul peste râul Arieș la Turda pe DN1, km 444+840, cu o lună mai devreme față de termenul contractual prevăzut, deși vremea ploioasă a creat dificultăți în derularea lucrărilor. Conform graficului de execuție aprobat de Supervizor, termenul contractual de finalizare era 12.01.2022

Valoarea contractului a fost de 6.682.073,00 lei fără TVA.

Reamintim că în data de 25.03.2021 circulația pe pod a fost închisă și deviată pentru executarea lucrărilor de reparații.

Circulația, îngreunată din cauza lucrărilor la pod

Lucrările la podul peste Arieș au generat îngreunarea circulației în localitatea Turda, după începerea lucrărilor de reconstrucție formându-se cozi kilometrice de mașini, care uneori începeau din centru și se terminau pe autostradă.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunța în iulie că au loc lucrări de reparații pe DN 1, km 444+840, la podul peste râul Arieș, fiind efectuate atunci lucrări de cămășuire elevație pilă și armare/turnare riglăs. Conform DRDP Cluj, lucrările erau în grafic încă de atunci.

În luna mai, lucrările la podul peste râul Arieș din municipiul Turda au fost întrerupte, proiectul fiind în acea perioadă întârziat cu mai bine de două săptămâni. Deputatul USR-PLUS Viorel Băltărețu explica atunci că deși lucrările au fost întrerupte pentru mai bine de două săptămâni, podul peste Arieș ar putea fi totuși gata la timp.

Citeste si: Șanse mari ca podul peste Arieș din Turda să fie redeschis traficului, în curând

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -