vineri, ianuarie 10, 2025

Studiu clinic în SUA privind reacțiile adverse la vaccinurile Pfizer și Moderna

- Advertisement -spot_img
Must Read
vaccinul-pfizer-moderna
Institutul Naţional pentru Sănătate din Statele Unite a anunţat miercuri că a început un studiu clinic de fază medie pentru a determina riscul de reacţii alergice la vaccinurile împotriva Covid-19 ale companiilor Moderna şi Pfizer, transmite Reuters, conform news.ro.

Până în prezent, în SUA au avut loc mai multe incidente de reacţii alergice, inclusiv episoade grave, anafilactice, după vaccinarea cu vaccinuri ale Pfizer/BioNTech şi Moderna.

În luna ianuarie, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a anunţat că reacţiile alergice apar cu o rată de 11,1 la 1 milion de vaccinări.

În studiul care va fi finanţat de Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii vor fi înrolaţi 3.400 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 69 de ani, din care aproximativ 60% dintre participanţi au un istoric de reacţii alergice grave la alimente, înţepături de insecte sau imunoterapie.

Obiectivul studiului este să acceseze proporţia participanţilor care au o reacţie alergică sistemică în decurs de 90 de minute după vaccinare.

Agenţia anticipează că va publica datele în timpul verii

Sursa: Stiripesurse.ro

Citeste si: Vlad Voiculescu nu a știut că în ordinul MS scrie că morții de Covid se înmormântează fără haine: Sunt de vină cei care i-au îmbrăcat

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -