BĂRBAT REȚINUT DUPĂ INCIDENTELE ÎNREGISTRATE ÎN CONTEXTUL PARTIDEI DE FOTBAL DINTRE CFR CLUJ ȘI UNIVERSITATEA CLUJ-NAPOCA
În data de 31 martie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de doi tineri, în vârstă de 19 ani, cu privire la faptul că, imediat după ce au participat la partida de fotbal dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj-Napoca, în timp ce se aflau în Parcul Central din municipiu, ar fi fost agresați de un grup de persoane necunoscute, iar unul dintre aceștia ar fi suferit leziuni la nivelul feței, fiind lovit cu o sticlă de către o persoană din acel grup.
În acest context, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus efectuarea de verificări cu celeritate în legătură cu toate incidentele înregistrate în urma partidei de fotbal.
Cazul privind cei doi tineri de 19 ani a fost preluat și instrumentat de specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu efective din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Ca urmare a activităților complexe desfășurate și în baza datelor și probelor administrate, au rezultat informații potrivit cărora în comiterea agresiunilor ar fi fost implicate 7 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, precum și un minor în vârstă de 16 ani.
În continuarea cercetărilor, la data de 5 aprilie a.c., a fost identificată persoana care ar fi aruncat o sticlă spre un grup de persoane, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În baza materialului probator administrat, pe numele acestuia a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Totodată, polițiștii continuă cercetările față de celelalte persoane identificate, urmând ca în funcție de participația și implicarea fiecăreia în comiterea faptelor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Menționăm că toate incidentele semnalate sunt tratate cu maximă seriozitate, în vederea stabilirii adevărului și a tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Până în acest moment, din verificările efectuate nu au rezultat date sau indicii care să conducă la concluzia că faptele ar fi fost săvârșite pe motive de etnie sau rasă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru toate cele 8 persoane, iar față de cel de 38 de ani și pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe.