lujul a fost luat cu asalt de tineri petrecăreți din întreaga lume! Polonia, Canada, Spania sau Statele Unite ale Americii sunt câteva dintre țările de bază ale festivalierilor Untold 2022. Drumul lung care implică multă oboseală nu a fost, însă, o problemă pentru cei dornici de distracție.
“ E primul meu an la Untold, e prima mea vizită în România. Drumul a durat mai mult de 12 ore, au fost emoții provocare din cauza grevei de le Lufthansa, dar acum totul a trecut. Scena, decorul, întregul festival arată uimitor. Line up-ul e bun, în această seară îl aștept pe Steve Aoki. Mă bucur că organizatorii Untold țin cont de diversitatea muzicală.”
Andrew, SUA, 23 ani
În prima seară de festival, distracția a ținut până în zori. Deși mulți festivalieri aveau treabă în următoarea zi, nu s-au gândit la acest aspect și au plecat acasă doar dimineață.
“Văd că e deja 5. De la 8 trebuie să merg la job, deci cred că voi merge direct. O singură dată pe an e Untold-ul, deci nu puteam pleca acasă devreme.”
Marta, România, 38 ani
Mulți părinți au dorit să le ofere copiilor o experiență inedită, așa că i-au adus la Untold. Copiii s-au declarat încântați de lumini, spectacole și activități gândite special pentru ei. De asemenea, au apreciat faptul că părinții nu i-au lăsat acasă, fiind convinși că această ieșire semnfică și strânsa lor legătură.
“Untold e ceva ce se întâmplă de 7 ani. La prima ediție, eram absolut încântată că se organizează așa ceva în orașul meu. Festivalul a susținut dezvoltarea Clujului, acest oraș m-a ajutat să evoluez. Acum 7 ani, când am pășit pentru prima dată aici, eram o tânără plină de vise. Mi-am adus fiul azi aici pentru a visa, pentru a face o întâlnire cu imposibilul care poate deveni posibil. L-am adus să vadă o față a lumii, pe care la grădiniță sau acasă nu o poate vedea.”
Alexandra, România, 30 ani
Muzica a unit oameni de toate vârstele din întreaga lume. Să fie magie în zilele rămase!