În cursul zilei de ieri a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru investiția „Modernizarea drumurilor județene DJ151B și DJ142, Ungheni (DN15) – Mica – Tîrnăveni (DN14A) – județul Mureș”.
Ca urmare a finalizării procedurilor de licitație publică, precum și a soluționării contestaților ridicate în cadrul acesteia, a fost desemnată câștigătoare a contractului societatea DIMEX 2000 COMPANY SRL, lider al asocierii, alături de OPR ASTFALT SRL, OBLAS PUBLICAS Y REGADIOS SA și EXPLAN SRL. Valoarea contractului de execuție și proiectare este de aproximativ 106 milioane de lei, fără TVA, durata de execuție este de 36 de luni, din care 4 luni pentru elaborarea proiectului tehnic.
Finanțarea acordată pentru modernizarea DJ151B și DJ142, între Ungheni și Tîrnăveni provine din fondurile Programului Operațional Regional 2014-2020.
”Mă bucur că unul dintre sectoarele de drum judeţean cu cele mai serioase probleme va fi, în sfârşit, reabilitat. Este o arteră de circulaţie importantă pentru cetăţenii judeţului care parcurg zilnic acest drum, fie în interes de serviciu, fie în interes personal. Acest tronson de drum era într-o stare puternică de degradare și este important că vom reuși să modernizăm acest drum din fonduri europene, valoarea acestei investiții depășind capacitățile bugetului județului”, a declarat domnul Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean.
Proiectul este coordonat de Consiliul Județean Mureș, în cadrul parteneriatului cu municipiul Târnăveni, comuna Gănești, comuna Mica și orașul Ungheni.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se regăsesc aspecte referitoare la facilitarea accesului populației din zona vizată de proiect la rețeaua națională și europeană de transport, prin reabilitarea DJ142 și DJ151B pe o lungime de 24,09 km și construirea a 2,43 km de piste de biciclete. Se estimează că astfel se va reduce timpul de deplasare între localitățile Târnăveni și Ungheni, va crește siguranța circulației pe sectoarele de drum reabilitate, se vor consolida suprafeţele afectate de alunecări de teren. De asemenea se vor realiza marcaje rutiere, trotuare, parapeți de protecție pietonali la poduri, și se vor moderniza trecerile la nivel cu calea ferată. Nu în ultimul rând, va fi stimulată îmbunătățirea transportului public pe sectoarele de drum reabilitate, prin modernizarea a unui număr de 24 de stații de autobuz.