Un bărbat, în vârstă de 83 de ani, din Cluj-Napoca, a fost rănit grav în stația CFR Gherla. A încercat să urce în tren, dar a rămas agăţat.
Când mecanicul de locomotivă a observat că pe peron nu mai sunt călători a dat semnalul de plecare. Omul aflat pe cealaltă parte, și-a aruncat bagajele pe treptele unui vagon și a încercat să urce din mers, însă a fost agățat de picior, care i-a fost secționat până la os, scrie gherla.info.
În apropiere se aflau doi polițiști T.F. de la Gherla, care au sărit în ajutor. O polițistă a observat că rănitul pierdea sânge masiv și a venit cu ideea aplicării unui garou, care a fost improvizat cu o curea, primită chiar de la împiegatul de mișcare, manevră care se pare că a salvat viața omului. A mai dat o mâna de ajutor și un angajat al ISU Cluj de la Detașamentul din Dej, care tocmai trecea pe pasarela și a văzut ce se întâmplă.
Plutonierul major Mărginean Vasile venea spre casă, după ce ieșise din tura de serviciu, când a văzut un bărbat rănit de un tren, care tocmai plecase din stația CFR Gherla.
Bărbatul rănit, trecut de 80 de ani, a încercat să se urce în tren din mers, moment în care piciorul stâng i-a fost prins și zdrobit de la genunchi în jos de roata garniturii de tren.
Cu o experiență de peste 11 ani în cadrul echipajelor de prim-ajutor SMURD, pompierul a realizat pe loc agonia prin care trecea bărbatul și într-o suflare i-a sărit în ajutor.
Alături de acesta au venit și polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi feroviare Gherla (agent șef principal Chiș Iuliu Gabriel și agent șef adjunct Claudia Rad), care au solicitat intervenția unei ambulanțe prin numărul unic de urgență 112.
Rănile sângerau masiv, iar pierderea de sânge putea să-i fie fatală, dacă nu reușea să fie redusă printr-un garou improvizat dintr-o curea, strânsă puternic în jurul piciorului.
După sosirea echipajului de ambulanță pompierul a continuat sprijinul său pentru a urca și fixa rănitul pe targă, l-a dezbrăcat pentru a-i putea fi administrate lichide prin perfuzii, l-a acoperit cu folia de protecție termică, i-a pus electrozii pentru monitorizare și i-a luat tensiunea.
Polițista l-a însoțit în ambulanță până la spitalul Gherla, unde a fost pregătit pentru a fi transportat la UPU-SMURD Cluj-Napoca.
Pompierul, cu hainele impregnate de sângele pierdut de rănit, a plecat spre casă cu speranța că a făcut tot ce a putut pentru a-l salva, cu certitudinea că nu va fi întrebat de soția lui despre hainele pline de sânge, fiind convinsă că soțul ei a reacționat în cunoștință de cauză, având curaj și devotament.