duminică, ianuarie 12, 2025

Ultima Oră: Certificatul COVID pentru angajați a fost RESPINS de Senat. Vezi ce prevedea proiectul de lege!

- Advertisement -spot_img
Must Read

Senatorii au dezbătut și votat, miercuri, proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă. După scandalul făcut cu o zi în urmă de parlamentarii AUR în comisiile de specialitate, nici ședința de plen nu a fost lipsită de incidente. Legea nu a strâns suficiente voturi pentru a fi adoptată. Senatul este prima cameră sesizată. Proiectul merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Ultima Oră: Certificatul COVID pentru angajați a fost RESPINS de Senat. Vezi ce prevedea proiectul de lege!

Trei parlamentari USR au absenat la vot, unul fiind plecat în Statele Unite, iar alți doi fiind în avion la momentul votului. De asemenea, senatorii PNL George Scarlat și Alexandru Nazare s-au abținut la vot. Pentru ca legea să fie adoptată de Senat erau necesare două voturi în plus.

Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege.

Proiectul merge la Camera Deputaților, care e cameră decizională.

Proiectul prevedea ca certificatul COVID să fie cerut pentru angajații de la stat și privat. Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile, mai precizează proiectul. După 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut.

De asemenea, costul testelor COVID-19 este suportat de către personalul unităţilor publice.

Ce prevedea proiectul de lege în forma adoptată în comisii

  • propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).
  • personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.
  • personalul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.
  • se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi.
  • și vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli.
  • costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul unităţilor publice.

Sancțiuni prevăzute în proiect

  • raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere al unităţii. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu încetează de drept.
  • suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin. În acest caz persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale. Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverinţa de vaccinare.

Prevederile nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19.

Citeste si: Angajații la stat vor avea nevoie de certificatul verde pentru a-și păstra locul de muncă

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -