Câteva zeci de tineri au ieșit în stradă și la Turda, pentru a protesta spontan împotriva măsurilor impuse de Guvern, așa cum s-a întâmplat în mai multe localități din țară.
Protestatarii sunt flancați de către jandarmi și mărșăluiesc prin zona centrală a localității, cu direcția spre Piața Romană, chiar la această oră, deși există interdicția deplasării.
”Libertate! Libertate!”, ”Hoții!, Hoții!”, ”Jos masca! Jos masca!” sau ”Ieșiți oameni în stradă!” sunt câteva dintre scandările protestatarilor.
Practic, ei sfidează autoritățile și regulile impuse și demonstrează că instituțiile Statului sunt prea slabe pentru a face ceva.
Conform informațiilor noastre, protestatarii s-au organizat prin intermediul unui grup de pe Facebook. La fel s-a încercat și la Câmpia Turzii.
Se estimează că amploarea protestelor se va amplifica, cu fiecare zi care trece, până când autoritățile vor ceda și vor relaxa măsurile restrictive.
Proteste similare au avut loc în această seară în mai multe localități din țară. în unele locuri existând și violențe în încleștările protestatari-jandarmi.
În acest moment, nu există o poziție oficială a instituțiilor Statului, față de aceste acțiuni.
UPDATE:
În acest moment, protestatarii au ocupat o porțiune din strada Libertății, în zona magazinului Nisan, lângă Poliție. Nu există nicio reacție a autorităților.
UPDATE 2:
Protestatarii se îndreaptă spre zona Micro, însoțiți de jandarmi.
Ei au vuvuzele și îndeamnă oamenii să nu mai țină cont de restricții și să iasă din case, pentru libertate.
UPDATE 3, ora 23.10:
Protestatarii au ajuns pe strada Ștefan cel Mare, în zona malului Arieșului.
Jandarmii au oprit protestatarii din marș, după ce asupra unui protestatar s-ar fi găsit un cuțit.
După o scurtă staționare, protestatarii își continuă marșul spre Micro.
UPDATE 4, ora 23.36:
Protestatarii au ajuns aproape de zona Materna.
”Ieșiți afară, toși din Micro! Pe ei pe mama lor!”, se strigă de către unii protestatari.
UPDATE 5, ora 23.44:
Protestatarii au intrat pe strada Tineretului.
S-a format și o coloană impresionantă de mașini, care mărșăluiesc pe banda 1.
UPDATE 6, ora 23.52:
În zona străzii Tineterului, intersecție cu Macilor, protestatarii s-au oprit și au început să scandeze ”Jos măștile! Jos măștile!”.
S-a făcut un foc pe carosabil și au fost aruncate câteva măști, care au început să ardă.
Apoi, protestatarii s-au pornit pe stada Macilor.
UPDATE 7, ora 23.59:
În urmă cu câteva minute, pe rețelele sociale a fost anunțat un protest similar și la Câmpia Turzii. Locul de întâlnire a fost stabilit în parcul din centrul localității, la ora 17.00.
”Maine 30.03.2021 vrem sa anunțam toți tineri adolescenți și chiar persoanele mai in varsta daca vor sa ni se alăture începând cu ora 17:00 în parcul din Centru!! Pentru a ne lua înapoi copilăria adolescenta și cel mai important pentru a ne putea lua viitorul înapoi!!! VREM SPORT, VREM VARA, VREM SERVICI!”, este mesajul postat de cel care a anunțat protestul.
UPDATE 8, ora 00.15:
Protestatarii și-au continuat marșul pe strada Lotus, până în capăt la Micro 3.
Coloana de mașini care însoțea protestatarii era de circa 25 de mașini.
Ei spun că mâine vor protesta din nou, pentru că sunt prea mulți și jandarmii nu le pot face nimic
UPDATE 9, ora 00.52:
Protestatarii au ieșit pe strada Hațegului, apoi pe Calea Victoriei și s-au întors din nou cu direcția Centru.
În acest moment sunt în zona Micro 1, majoritatea cu mașini care mărșăluiesc în coloană.
Jandarmii și Poliția continuă să-i însoțească.
S-a intrat în parcarea de la Penny.
”Deschideți Seven-ul, să joace oamenii!”, a strigat un protestatar, cu referire la închiderea sălilor de jocuri de noroc.
Sursa: TurdaNews.ro
Citește și: Un nou protest la Bucuresti fata de noile restrictii anti-covid! Imagini in direct