duminică, ianuarie 12, 2025

Trenul Cluj-Viena a intrat în circulație. Cel mai ieftin bilet e 133 de lei. Ce spun primii pasageri

- Advertisement -spot_img
Must Read

Aproape 60 de călători s-au îmbarcat în prima cursă cu trenul Transilvania, de la Cluj-Napoca la Viena. De duminică, trenul va circula în fiecare zi şi călătoria va dura aproape 10 ore. Costul unui bilet dus este de 133 de lei (29 euro).

Trenul care a plecat duminică dimineaţă urmează ruta Cluj Napoca – Oradea – Budapesta – Viena și va circula zilnic.

Potrivit CFR, pentru următoarele curse, la fel ca pentru cea inaugurală, din Oradea sunt trei categorii de bilete, cele aflate la ofertă, cu 133 lei (29 euro) pe călătorie, respectiv altele cu 158 lei, respectiv 184 lei. De la Cluj la Viena trenul face 10 ore, iar pe traseul invers face 12 ore.

Trenurile internaţionale Transilvania – IR 144 şi IR 143 – sunt operate printr-un parteneriat CFR Călători, MAV Start (Ungaria) şi OBB (Austria). Vagoanele de pe această rută sunt asigurate de CFR Călători şi MAV Start, iar cursele sunt operate succesiv pe teritoriul naţional propriu de fiecare transportator: CFR Călători, MAV Start şi OBB.

Începând din 9 decembrie, trenul va circula zilnic. Ruta este următoarea: IR 143 Cluj-Napoca (plecare la ora 07:35) – Oradea – (10:11/10:16) – Episcopia Bihor (sosire la 10:24) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21). Dinspre Viena: IR 144 Viena (plecare la ora 10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Episcopia Bihor (plecare la 19:35) – Oradea (19:43/19:48) – Cluj-Napoca (22:25).

Gara din Cluj-Napoca, puţin după ora 7:00 dimineaţa. Aproape 50 de oameni se îmbarcă în trenul „Transilvania”, care îi va duce la Viena.

Iată ce părere au oamenii:

-Este o idee foarte bună, binevenită, aşteptată de foarte multă vreme de cei care navetează în zona respectivă

– Iniţial am vrut să mergem cu maşina, dar fiind aşa scurt timpul şi neobositor, am decis să mergem cu trenul.

– E o idee bună şi mai ales că merge destul de repede.

După mai puțin de trei ore de călătorie, trenul a ajuns la Oradea, unde au urcat alţi 15 pasageri.

Dacă trenul nu acumulează întârzieri, călătoria cu trenul – de la Cluj-Napoca la Viena – durează în jur de zece ore. Un bilet dus costă 133 de lei.

Sursa digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -