miercuri, aprilie 30, 2025

Tânăr din Tîrgu Mureș arestat pentru înșelăciune – Vindea telefoane inexistente pe internet

- Advertisement -spot_img
Must Read

În cursul lunii august 2017, 4 persoane din municipiul Tîrgu Mureş au sesizat poliţiştii cu privire la faptul că ar fi fost înşelate de către o persoană necunoscută.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit că în perioada 03 – 29 august 2017, în urma postării pe un site de comerţ on-line, de către persoanele vătămate, a unor anunţuri prin care îşi ofereau spre vânzare telefoanele mobile sau se arătau interesate să achiziţioneze astfel de bunuri, acestea erau contactate de către o persoană necunoscută, de sex masculin, cu care se întâlneau şi sub pretextul că merge să arate telefonul unei alte persoane, inducea în eroare victimele, intrând, astfel, în posesia bunurilor sau a banilor, fără ca ulterior acesta să mai poată fi contactat.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au stabilit că faptele ar fi fost săvârşite de un tânăr, de 22 de ani din Tîrgu Mureş. În data de 20 iunie a.c. acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, poliţiştii continuând cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

INCENDIU periculos ACUM la o cabană din Turda, într-o zonă greu accesibilă

Un incendiu a izbucnit în urmă cu puține momente pe Aleea Pietroasa din Turda, Cluj.Din primele informații ar fi...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -