duminică, ianuarie 12, 2025

Spitalul de Copii Cluj va beneficia de noi echipamente medicale ultramoderne, în valoare de peste 2,1 milioane de euro

- Advertisement -spot_img
Must Read

Consiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziționarea a 258 de dotărimedicale de ultimă generație. Acestea vor fi cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din Spitalul de Copii, în contextul pandemieiCOVID-19, inclusiv pentru tratamentul, monitorizarea și îngrijireapacienților pediatrici critici.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Vorbim atât despre o sumă considerabilă pe care am reușit să o atragem din fonduri europene cât și despre o listă absolut impresionantă de echipamente și aparaturi medicale de înaltă performanță de carevor beneficia micii pacienți”.

Cele 258 de dotări care vor ajunge la Unitatea de Primire a Urgențelor a instituției spitalicești aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au o valoare estimată de 10.308.207 lei. 

Printre acestea se numără două tomografe, un electroencefalograf,două echipamente mobile de radiologie digitală, un aparat ultraperformant de ecografie, 31 de aparate de monitorizare hemodinamică precum și nouă aparate de ventilație de diferite tipuri. 

Totodată, vor mai fi cumpărate o masă de resuscitare neonatală, un aparat de epurare sanguină extracorporală continuă, trei monitoare mobile pentru triajul pacienților, un sistem complet de videolaringoscopie pentru intubații dificile, trei aparate de detectare a venelor, șase aparate de sterilizare a aerului, 10 nebulizatoare, 30 de saltele și perne antiescare, 18 lămpi de examinare sau scialitice, diverse injectomate și infuzomate ș.a.m.d.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 13 noiembrie 2020, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -