Două persoane din Cluj și-au pierdut viața în cumplitul accident rutier produs luni dimineață pe Drumul Național 7, în localitatea Călimănești, județul Vâlcea, după ce mașina în care se aflau a intrat direct sub un TIR.
Soț și soție din Cluj DECEDAȚI în urma unui accident groaznic.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, un autoturism înmatriculat în Cluj, ce se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Vâlcea, a intrat în coliziune cu un autocamion ce se deplasa din sensul opus.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), la fața locului au intervenit o ambulanță SMURD și două autospeciale de descarcerare. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru șoferul în vârstă de 53 de ani și soția sa, de 58 de ani.
Conducătorul autocamionului, un cetățean bulgar, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii au demarat o anchetă și urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragicul eveniment rutier.
Visit abcnewstransilvania for more news.