Sâmbătă dimineață, șoferul de 36 de ani din Baia Mare, județul Maramureș, conducea un BMW dinspre Cluj-Napoca spre Dej. Omul era singur în mașină, iar la curba de la intrarea în oraș, mașina a mers tot înainte, a părăsit șodseaua pe partea stângă, a lovit un bărbat de 79 de ani, aflat pe trotuar, iar apoi mașina s-a izbit violent de gardul unei case, pe care l-a rupt. Impactul cu pietonul a fost atât de puternic, încât acesta a fost proiectat în aer peste un gard, la o înălțime de peste 2 metri și la o distanță de aproximativ 20 de metri, în curtea unei case. Traumele suferite i-au fost fatale.
Șoferul a povestit că venea de la Cluj și că ar fi avut alte preocupări la volan, dar este posibil să fi ațipit, din cauza oboselii. La testarea cu aparatul etilotest, acesta a arătat valoarea zeco, însă surpriza a venit la Drug Test. Acesta a arătat valori pozitive pentru substanțe psihoactive.
Date fiind împrejurările grave, polițiștii de la Compartimentul Rutier Gherla au dispus reținerea pentru 24 de ore a șoferului.
În cursul dimineții de duminică, magistrații Tribunalului Gherla au dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă 30 de zile pe numele șoferului.
Pe numele bărbatului lui s-a deschis un dosar penal, în care acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Sursa Info Trafic 24