Simona Halep a întâlnit duminică una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, dar fosta lideră mondială a demonstrat din nou că rămâne o adversară de temut și s-a impus în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia, după o luptă de două ore și 16 minute de joc, scor 6-3, 2-6, 6-3. Eleva lui Patrick Mouratoglou a obținut la Toronto (WTA 1000) titlul cu numărul 24 din carieră.
Simona Halep e CAMPIOANĂ la Toronto. Titlul WTA cu numărul 24 din cariera sa
„Am muncit din greu ca să pot să câștig în fața voastră,” le-a transmis Simona Halep românilor veniți să o încurajeze la Toronto.
Campioană pentru a treia oară în Openul Canadian, Simona Halep (30 de ani) s-a impus în ediția 2022 pentru prima dată la Toronto, semnând și primul trofeu cucerit sub comanda noului antrenor, Patrick Mouratoglou.
În cadrul discursului de campioană susținut în fața unei arene centrale umplute până la refuz, Simona Halep și-a felicitat adversara, întâi de toate, după care le-a transmis românilor din tribune că o parte din eforturile depuse au fost dedicate lor.
„Am atât de multe de spus, dar sunt epuizată, a fost o bătălie teribilă astăzi. Beatriz, ai făcut o treabă bună toată săptămână. De fapt, tot anul a fost exelent pentru tine! Îți țin pumnii la US Open, sunt sigur că te vei descurca bine.
Canada e un loc special pentru mine. Am câștigat de două ori la Montreal, dar aici, la Toronto, niciodată. Am muncit din greu ca să pot să câștig în fața voastră, știind că sunt mulți români în Canada. Am văzut multe steaguri ale României. Vă mulțumesc, românilor, canadienilor, brazilienilor pentru susținere! Atmosfera a fost fantastică.
Sincer, nu credeam că voi ridica acest trofeu. Patrick, îți mulțumesc că ești lângă mine. Sper că te-am făcut mândru, Patrick, chiar dacă nu am jucat grozav, dar am luptat. E important. Nu m-aș fi gândit la asta lunile trecute, m-ai ajutat enorm. Sper să adunăm multe de acum înainte!”, a spus Simona Halep, în cadrul ceremoniei de premiere.
Simona Halep, 24 de titluri în carieră
În vârstă de 30 de ani, Simona Halep a câștigat până acum în carieră 24 de titluri, două dintre acestea fiind de Grand Slam (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019). Sportiva noastră a pierdut alte 18 finale.
2022 – Melbourne (WTA 250), Toronto (WTA 1000)
2020 – Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier)
2019 – Wimbledon (Grand Slam)
2018 – Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA)
2017 – Madrid (Premier Mandatory)
2016 – Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory),
2015 – Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory),
2014 – Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA)
2013 – Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor)