joi, ianuarie 16, 2025

Și în Bihor este verificată distanțarea socială. Peste 1500 de persoane au fost legitimate, în 24 de ore

- Advertisement -spot_img
Must Read

Peste 1.500 de persoane legitimate, 266 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.

Sâmbătă, 3 octombrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.509 persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 177 de societăți comerciale și 89 de mijloace de transport, din care 66 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 17.450 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 7.250 de lei.

Echipajele prezente în teren au aplicat 14 sancțiuni cu amenzi în valoare de 10.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă, 3 octombrie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor din judeţul Bihor, au fost angrenați 238 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 176 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 23 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 19 cadre ale Poliției Locale Oradea, 8 polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, 1 pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 4 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 1 inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și 4 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.

Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție, să respectați modul de organizare a evenimentelor, să nu vă expuneți la riscuri.

– Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.

– Evitați aglomerările de persoane, respectați numărul de persoane la un eveniment, vă protejați astfel pe dumneavoastră și pe cei din jur.

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

CJ Cluj a semnat contractul pentru pasajul TETAROM III – Jucu

𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐬𝐚𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐃𝐍 𝟏𝐂 𝐬𝐢 𝐃𝐉 𝟏𝟎𝟗𝐃 𝐝𝐢𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚𝐥...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -