Senatul a aprobat o propunere legislativă care are drept scop susţinerea sistemul energetic al României.
„Senatul României a aprobat propunerea legislativă privind regimul ariilor naturale protejate, precum și propunerea pentru modificarea Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. Urmează ca proiectul de lege să fie trimis pentru dezbatere și aprobare către Camera Deputaților.
Această propunere legislativă inițiată de PSD protejează mediul, dar în egală măsură, asigură și cadrul legislativ pentru ca investițiile stopate să fie finalizate și să aducă în sistemul energetic, energie verde foarte ieftină, într-un moment în care independența energetică a României este mai importantă ca oricând.
De asemenea aceasta prevede scoaterea din zona ariilor protejate a amenajărilor hidrotehnice. În acest mod se vor putea finaliza lucrările si punerea în funcțiune a unor hidrocentrale abandonate, iar sistemul energetic poate deveni mai sigur și mai stabil.
Nu ne mai putem permite să abandonăm amenajări hidrotehnice în care s-au investit sute de milioane de euro, mai ales azi, când deficitul de energie a aruncat prețurile în aer.
Prin acest proiect, vor fi reluate rapid și finalizate următoarele investiții majore:
Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, la care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce lunar peste 9000 MWH.
Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești – realizată 90%, Dumitra-realizată 98%, pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 21000 de MWH, în fiecare lună.
Prin finalizarea acestor lucrări, aproximativ 300.000 de locuințe ar putea fi alimentate cu energie electrică, din producția acestor hidrocentrale”, anunţă senatorul Laurenţiu Alfred pe pagina de Facebook.
Foto: Facebook