Membrii Adunării Eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-au întâlnit sâmbătă, 28 ianuarie 2023, în ședința anuală de lucru, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
În cadrul ședinței s-a făcut bilanţul activităţilor Eparhiei din anul 2022, sub aspect spiritual, administrativ, economic, cultural şi misionar-social. În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 56 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, anul trecut, prin unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale, în scop filantropic a fost cheltuită suma totală de 24.782.563 lei, de care au beneficiat 17.523 de persoane.
La invitația Înaltpreasfinției Sale, Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la eveniment a participat şi Mircea Abrudean șeful Cancelariei primului-ministru.
„A fost o onoare să particip astăzi la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Clujului. Membrii Adunării Eparhiale, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-au întâlnit în ședința anuală de lucru, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Felicit cu acest prilej activitatea pe care au avut-o în anul 2022, sub aspect spiritual, administrativ, economic, cultural şi misionar-social, ce reprezintă o dovadă că sprijinul pe care îl oferă Biserica în viața comunității este neprețuit”, a precizat Mircea Abrudean.
Anul trecut, prin unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale, în scop filantropic a fost cheltuită suma totală de 24.782.563 lei, de care au beneficiat 17.523 de persoane.
În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 56 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este.
Guvernul României, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, acordă sprijin Bisericii pentru plata personalului clerical și neclerical, precum și pentru realizarea proiectelor.