duminică, martie 16, 2025

Se suplimentează cursele WIZZ Air de pe Aeroportul Internațional Satu Mare

- Advertisement -spot_img
Must Read

Din luna octombrie 2018, vor fi suplimentate zborurile spre Londra, de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Începând cu data de 30 octombrie, compania Wizz Air va crește frecvențele de zbor spre Londra Luton, de la 2 la 3 curse săptămânale. Acestea vor fi operate în zilele de marți, joi și sâmbătă.

Aeronava care va transporta pasagerii la Satu Mare, va decola de la Londra la ora 08.50 și va ateriza la Satu Mare la ora 11.35. De la Satu Mare spre Londra, aeronava va decola la ora 12.05 și va ateriza la Londra la ora 15.00. Orele reprezintă ore locale atât în Marea Britanie cât și în România. Aeronava are o capacitate de 186 de locuri.

Datorită faptului că în ultima perioadă a crescut simțitor traficul de pasageri atât pe cursele interne cât și pe cele internaționale, se impune o reamenajare și o reorganizare a aerogării sătmărene. În acest sens, în cursul zilei de astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare Ioan Rus și administratorul public al județului, Nagy Szabolcs, s-au întâlnit cu noul manager al Aeroportului Internațional Satu Mare, Mihai Pătrașcu, pentru a discuta măsurile care vor fi luate pentru o mai bună deservire a pasagerilor. În perioada următoare se are în vedere extinderea parcării destinată autoturismelor, dar și reamenajarea căilor de acces a pasagerilor în aeroport.

În primul semestru al anului 2018, pe Aeroportul din Satu Mare au fost înregistrați un număr de 33.728 de pasageri. 16.120 au folosit cursele interne, iar 17.500 cursele internaționale. De asemenea, 108 pasageri au fost înregistrați pentru zborurile necomerciale.

În cursul anului 2017, numărul total de pasageri înregistrați a fost de 60.795. Dintre aceștia, 26.945 de pasageri au ales cursele interne, 33.461 au optat pentru cele internaționale și 389 pentru cursele necomerciale.  Aceste cifre indică o creștere semnificativă a numărului de pasageri față de anul 2016, când  un număr total de 23.796 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul Internațional Satu Mare.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, în județul Cluj. Pompierii sunt solicitați la maxim

Pe parcursul zilei de luni, 10 martie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -