sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Se modifică acordurile de utilizare a parcărilor de reședință din Municipiul Câmpia Turzii

- Advertisement -spot_img
Must Read

Începând din luna ianuarie a anului 2021, Primăria Municipiului Câmpia Turzii va schimba procedurile de atribuire a locurilor de parcare de reședință din oraș.

Prin adoptarea HCL 51/2020 privind sectorizarea parcărilor de reședință din Municipiu și aprobarea Regulamentului de gestionare a parcărilor de reședință, coroborat cu adoptarea HCL 194/2020 privind aprobarea tarifelor de parcare pentru parcările de reședință, s-a creat cadrul legislativ în vederea elaborării unei noi proceduri, mai eficientă și mai echitabilă, pentru atribuirea parcărilor de reședință.

Astfel, de luna viitoare, toți posesorii contractelor de parcare vor fi invitați printr-un sms sau telefonic la Poliția Locală, camera 6, Compartiment Parcări, în vederea întocmirii noilor abonamente, care sunt legiferate de cele două Hotărâri de Consiliu Local menționate anterior.

În conformitate cu prevederile legale, tariful pentru abonamente este mai scăzut, în cazul cetățenilor care-l achită la începutul anului pentru întregul an calendaristic.

Totodată, fiecare cetățean are dreptul la un singur loc de parcare, cu condiția să facă dovada că locuiește, deține sau utiliează o locuință în imobilul căruia îi este arondat locul de parcare solicitat.

În cazul persoanelor care dețin două sau mai multe autoturisme, pentru acestea se vor atribui abonamente pentru locuri de parcare în limita locurilor disponibile, după alocarea de locuri de parcare pentru cetățenii care dețin un autoturism.

Vă reamintim că parcările de reședință se atribuie STRICT doar pentru autoturisme cu masa maximă autorizată MAI MICĂ de 3.5 tone.

Totodată, cetățenii care dețin sau au închiriat un garaj nu pot beneficia de o parcare de reședință, decât în cazul în care fac dovada deținerii unui al doilea autoturism și în limita locurilor disponibile.

La întocmirea abonamentului, cetățenii trebuie să se prezinte cu următoarele acte în original în vederea actualizării datelor și îndeplinirea condițiilor de acordare a parcărilor prevăzute în HCL51/2020.

Persoane fizice:

  • actul de identitate;
  • documente privind domiciliul/rezidența, actul de proprietate sau de folosință al imobilului;
  • certificatul de înmatriculare al autoturismului;
  • pentru cei care nu sunt proprietari în talon, documente care să ateste deținerea/folosința autoturismului. Persoane juridice:
  • certificat de înregistrare a firmei;
  • documente din care să reiasă că societatea își desfșsoară activitatea la adresa respectivă (documente privind sediul social/adresa punctului de lucru, actul de identitate al administratorului sau mandatarului, actul de proprietate sau folosință al imobilului);
  • certificatul de înmatriculare al autoturismului;
  • pentru firmele care nu figurează ca proprietari în talon, documente care să ateste deținerea/folosința autoturismului de către firmă (S.C., I.I.,P.F.A.,etc).

Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați HCL51/2020 -https://campiaturzii.ro/hcl/2020/hcl_51.pdf și HCL194/2020 – https://campiaturzii.ro/hcl/2020/hcl_194.pdf sau să apelați numerele de telefon: 0730 -619878 sau 0730 -270996.

Direcția Relații cu Comunitatea

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -