sâmbătă, ianuarie 4, 2025

Se deschid restaurantele, cafenelele și cinematografele. Cluburile rămân închise

- Advertisement -spot_img
Must Read

Guvernul României a adoptat în ședința de luni Hotărârea de Guvern prin care sunt stabilite condițiile în care vor fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele și teatrele, de la 1 septembrie. Cluburile și barurile rămân închise.

Astfel sunt implementate recomandările transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea numărul 43, cele mai importante aspecte fiind legate de:

– permiterea reluării activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fii reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;

– administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;

– se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă;

– reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție. Desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului

– creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Al doilea Drum Expres din Cluj a primit undă verde pentru Studiul de Fezabilitate. Va avea 75 de kilometri

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum Expres Cluj...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -