Un artist italian a vândut o sculptură ”invizibilă” cu 18.000 de dolari, la o licitație care a avut loc la începutul lunii în curs. Opera de artă a lui Salvatore Garau, Io sono (Eu sunt) poate fi redată în orice cameră, într-un mediu privat.
Sculptură INVIZIBILĂ vândută de un italian cu 18.000 de dolari
În plus, pentru ”vizualizarea” sculpturii e necesar un spațiu de circa 1,5 metri lungime și 1,5 metri lățime. De asemenea, lumina și mediul sunt foarte importante, din moment ce opera nu poate fi văzută, scrie The Independent.
Garau a atras nenumărate critici asupra operei sale, fiind acuzat că aceasta din urmă nu este materială sau că există doar în mintea creatorului. Însă artistul de 67 de ani se apără, susținând că sculptura este mai mult ca un vid.
„Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie și, chiar dacă îl golim și nu mai rămâne nimic, conform principiului incertitudinii Heisenberg, nimic nu are o greutate. Prin urmare, are energie condensată și transformată în particule, adică în noi”, a declarat Garau pentru presa spaniolă.
Sculptura invizibilă a fost estimată la minim 6.000 de euro, dar ofertanții au ridicat prețul la 15.000 de euro, potrivit Diario AS.
Opera de artă invizibilă vine cu un set de instrucțiuni din partea artistului: trebuie expusă într-o casă privată și păzită de orice posibilă interacțiune care ar putea să o degradeze.
”Când decid să expun o sculptură imaterială într-un spațiu dat, acel spațiu va concentra o anumită cantitate și densitate de gânduri într-un punct precis, creând o sculptură care va lua cele mai variate forme”, a explicat Salvatore Garau.
”Oare nu cu toții dăm formă unui Dumnezeu pe care nu l-am văzut niciodată?”, se întreabă artistul italian.
Același artist a expus, la începutul anului 2021, în Piazza Della Scala din Milano sculptura ”Buddha In Contemplation”, iar pentru ca nimeni să nu o atingă a trasat în jurul ei un pătrat cu o bandă adezivă.
”Nu o vezi, dar există. Este făcută din aer și spirit. Este o lucrare care îți cere să activezi puterea imaginației, o putere pe care o are oricine, chiar și cei care nu cred că o au”, a spus Garau despre sculptură din Milano.