Un bărbat de 38 de ani a fost surprins și accidentat mortal de un tren, în gara Apahida, din județul Cluj, în seara zilei de miercuri, 5 decembrie. La caz, s-a deplasat o autospecială SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare), dar echipajul medical nu a putut decât să constate decesul victimei, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Din primele informații, accidentul a avut loc în localitatea Sânnicoară din comuna Apahida. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj cu o autospecială și un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
Martorii mai susțin că bărbatul avea în mână o plasă și mergea să cumpere bere, fiind cel mai probabil în stare de ebrietate. La un moment dat, bărbatul a trecut calea ferată fiind lovit de un tren de persoane. Cadavrul victimei a fost decapitat, corpul fiind găsit la o distanță de aproximativ 50 de metri de locul impactului, scrie stiridecluj.ro
Bărbatul găsit cu leziuni incompatibile cu viața avea 38 de ani si era din satul Giula, comuna Borșa. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care a avut loc accidentul, fiind luată în calcul inclusiv varianta unei sinucideri.
„Pe Magistrala 300, în Staţia de cale ferată Apahida, judeţul Cluj, o persoană care a traversat neregulamentar a fost lovită de trenul IR 1638, care circula în direcţia Cluj – Bucureşti. În urma impactului, persoana în cauză a decedat. Circulaţia feroviară s-a desfăşurat pe un singur fir, timp de aproximativ o oră, dar acum se circulă în condiţii normale”, informează Centrul Infotrafic din IGPR.
Potrivit IPJ Cluj, citat de Monitorul de Cluj, este vorba de un bărbat de 38 de ani, care se pare că a încercat să se sinucidă, dar cercetările continuă.