România este pe drumul cel bun în a deveni prima țară care va avea cea mai nouă, sigură și curată tehnologie nucleară – SMR

0
384

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanții companiei americane Fluor Corporation, listată la bursa din New York, cu o cifră de afaceri de aproximativ 15 miliarde USD pe an, se aarată într-un comunicat de presă al Guvernului.

„Proiectul SMR de la Doicești este un obiectiv de interes național. Pașii pe care îi realizăm în România, care au la bază bunul parteneriat dintre Nuclearelectrica, NuScale Power și Fluor Co., au și o importanță la nivel global, iar acțiunile întreprinse sunt sprijinite de la cel mai înalt nivel al Statelor Unite ale Americii, inclusiv financiar. 

Suntem determinați să transformăm România într-un pol al  noilor capacități pentru energie verde, care să asigure locuri de muncă înalt calificate. Ne concentrăm pe întregul lanț de producție pentru a implementa acest proiect fanion pentru Europa, care să ne asigure securtitatea energetică și, chiar, rolul de furnizor în regiune. Îmi doresc ca ritmul să fie păstrat și pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.