luni, ianuarie 13, 2025

Relaxarea carantinei de noapte e pe lista de priorități. Circulația va fi liberă până la miezul nopții

- Advertisement -spot_img
Must Read

Relaxarea carantinei de noapte, prin interzicerea circulației de la ora 23 sau chiar 24 se discută în comitetul pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, potrivit surselor G4Media.ro.

Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate începând cu 1 iunie a avut o ședință vineri, cu participarea premierului Florin Cîțu.

Din comitet fac parte toate ministerele și fiecare instituție face propuneri, care vor fi discutate la nivelul tuturor autorităților, iar în final măsurile agreate vor fi adoptate printr-o hotărâre a CNSU.

Conform surselor G4Media.ro, una dintre propunerile făcute vineri este relaxarea carantinei de noapte. Astfel, interzicerea circulației în timpul nopții, cu excepția situațiilor justificate, ar putea să fie aplicată de la ora 23 sau 24, în loc de ora 22 cum este în prezent.

Dacă această măsură va fi agreată, și operatorii economici vor putea să aibă un program mai lung decât în prezent, au precizat aceleași surse.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -