Regele Mihai I al României, fiul principelui Carol şi al prinţesei Elena, era verişor de gradul al III-lea cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Regele Mihai a fost unul dintre strănepoţii Reginei Victoria a Marii Britanie. Relaţia de rudenie dintre Casa Regală a României şi Casa Regală a Marii Britanii s-a înnodat prin căsătoria dintre regina Elena şi regele Carol al II-lea.
Nunta reginei Elisabeta cu ducele Philip Mountbatten din 1948 a fost momentul în care Mihai I avea să o întâlnească pentru prima oară pe Principesa Ana de Bourbon, viitoarea Regină Ana a României.
În 2008, Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au participat, la Palatul Buckingham, la sărbătorirea Principelui de Wales, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani iar în 2011 a participat la căsătoria Principelui William, Duce de Cambridge, cu Ducesa de Cambridge.
Regele Mihai, însoțit de Principesa Moștenitoare și de Principele Radu,a participat în 2012 la Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, la Londra, Windsor și Ascot în lunile mai și iunie. Într-o fotografie de grup, Regele Mihai I este așezat chiar în dreapta reginei Elisabeta a II-a.