Clarificare privind programul de funcționare al restaurantelor și cafenelelor în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6 / 1.000 de locuitori.
➡️ Având în vedere că interpretarea nu era unitară pe site-urile oficiale, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a cerut un punct de vedere oficial Departamentului pentru Situații de Urgență, în ceea ce privește clarificarea unei probleme referitoare la activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase.
Programul localurilor este permis până la ora 24.00 și în localitățile cu incidență mare. Au acces doar vaccinații!
➡️ În urma răspunsului vă comunicăm că activitatea acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-24.00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6 / 1.000 de locuitori.
➡️ Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.