Într-un discurs rostit sâmbătă la manifestările de la Mausoleul de la Mărăşeşti, prilejuite de comemorarea a 105 ani de la luptele din Primul Război Mondial, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că „războiul este cea cea mai mare tragedie care se poate întâmpla unui popor” şi a vorbit despre impactul războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei:
„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a influențat și va influența de acum înainte viața noastră, a tuturor, și toate marile decizii politice, economice și sociale ale statelor democratice. Ne aflăm într-un nou moment de cumpănă istorică. De modul în care gestionăm acum crizele generate de acest conflict armat depind viitorul și bunăstarea noastră în anii care vor urma.
Apartenența noastră la Uniunea Europeană și la NATO reprezintă garanția stabilității economice și a securității militare. România este acum parte a civilizației occidentale, un stat democratic, care a făcut eforturi uriașe să ajungă partener de încredere în rândul societăților occidentale dezvoltate. Rămânem angajați pe acest drum istoric și, cu aceeași perseverență pe care au dovedit-o înaintașii noștri, vom proteja și îmbogăți valorile democratice în fața oricăror acțiuni și discursuri radicalizate, populiste sau revizioniste, care urmăresc să genereze ură și violență în cadrul societăților libere”, a precizat prim-ministrul României.