Președintele României, Klaus Iohannis, a primit miercuri, 7 septembrie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Ungariei, Katalin Novák, cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România, la invitația șefului statului român.
Cei doi şefi de stat au susținut declarații de presă comune.
„Am profitat de ocazie, deoarece de 12 ani nu a vizitat niciun preşedinte al Ungariei România. Pot să spun că am deschis un capitol nou în colaborarea noastră cu vizita mea oficială la Bucureşti, la invitaţia domnului preşedinte. Totodată, l-am invitat şi eu pe dânsul la Budapesta şi am convenit că în curând va onora această posibilitate de vizită oficială la Budapesta”, a spus preşedinta Katalin Novak la conferinţa de presă.
„Am convenit de asemenea că noi dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm”
Totodată, preşedinta Ungariei a subliniat că e nevoie ca relaţia dintre Ungaria şi România să funcţioneze:
„Suntem ţări vecine, de aceea avem nevoie ca relaţia dintre Ungaria şi România să funcţioneze. Amândoi vom lucra în acest sens şi în anii care urmează. Am convenit de asemenea că noi dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm. Nu o să fim de acord în toate cele – nici până acum nu am fost de acord în toate – dar cel mai important lucru este să putem discuta şi să ne ascultăm reciproc şi poate atunci putem înţelege punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă interesele nu sunt identice şi acordul nu este identic în absolut toate domeniile”, a declarat Katalin Novak într-o conferinţă de presă