În debutul şedinţei de Guvern de joi, 29 septembrie, premierul Nicolae Ciucă a precizat că va prelungi până la finalul anului măsura compensării prețului la benzină și motorină cu 50 de bani/litri.
„Menţionez decizia prin care vom prelungi ordonanţa de urgenţă prin care compensăm preţul la carburanţi. A fost o decizie care a produs efecte, am reuşit să stabilizăm şi chiar să scadă preţul la combustibli, preţ care, desigur, produce efecte pe întreg lanţul şi, în felul acesta, până la sfârşitul anului vom beneficia de aceeaşi măsură de compensare”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.