Aflat într-o vizită oficială în Republica Coreea, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu românii care trăiesc acolo.
„Am fost deosebit de emoționat să întâlnesc, la mii de kilometri distanță de țară, români care studiază, trăiesc și muncesc în Republica Coreea. M-am bucurat să văd dorința lor de a rămâne în legătură strânsă cu familiile din țară și de a se informa despre tot ce se întâmplă în România.
Le-am transmis aprecierea mea pentru modul în care au reușit să se integreze în societatea sud-coreeană, într-o cultură foarte diferită, păstrând însă aproape de suflet identitatea, limba, cultura și valorile românești.
Dialogul cu autoritățile de la Seul ne dă încredere că vom dezvolta colaborarea noastră bilaterală atât în domeniile politic și economic, dar și în cele ale culturii, educației și tineretului, iar comunitatea românească din Republica Coreea va avea o contribuție însemnată.
Am folosit acest prilej să le transmit direct Sărbători binecuvântate și să le spun că îi așteptăm cu drag acasă, în România, fie în vizită, fie să se #întoarcă în țara în care s-au născut”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.