Premierul Nicolae Ciucă: „Pentru noi, securitatea alimentară și cea energetică sunt prioritare în perioada ce urmează”

0
320

Premierul Nicolae Ciucă a vizitat, sâmbătă, cel mai mare târg agricol din România, INDAGRA 2022, eveniment defăşurat la  Romexpo, în perioada 26-30 octombrie. După ce a vizionat exponatele, premierul a stat de vorbă cu oamenii prezenți la eveniment.

„Am participat la cel mai important eveniment agricol din România, Indagra. De această dată am renunțat la întâlnirile oficiale și am mers între oameni pentru a discuta și a lua seamă la problemele cu care se confruntă în activitatea lor.

Am întâlnit mulți fermieri, oameni pasionați de agricultură, oameni cu afaceri în domeniu, și m-am bucurat de deschiderea lor și de dialogul normal, de la om la om.

Pentru noi, securitatea alimentară și cea energetică sunt prioritare în perioada ce urmează. Avem mai multe scheme de ajutor pentru fermieri și sunt în discuție altele, pentru cei afectați de secetă, dar și pentru a veni în sprijinul crescătorilor de vaci de lapte”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.