Premierul Nicolae Ciucă anunţă: „Prețurile la energie se plafonează un an de zile, începând cu 1 aprilie”

0
234

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a susţinut luni seara o declaraţie de presă privind  măsurile de contracarare a efectelor generate de creșterea prețurilor.

”Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii și măsuri eficiente, de contracarare a creșterii prețurilor.

Am discutat cu ministrul de Finanțe, care se află la Bruxelles, unde discută cu omologii europeni din ECOFIN să găsească măsuri concrete, la nivelul Uniunii Europene, pentru sprijinul economic al țărilor membre. Avem deja un mecanism care a funcționat în perioada pandemiei și care poate fi extins și chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize cu care ne confruntăm azi.

La nivel național, Guvernul va adopta, miercuri, pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale. Vom interveni și în sprijinul economiei românești, printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.

Pentru un consum de până la 100 de kw pe lună, românii vor plăti 0,68 de lei/kw, iar pentru un consum cuprins între 100 şi 300 de kw, vor plăti 0,8 de lei/kw.

La gaz, preţul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kw.

Cu excepţia marilor consumatori, care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat, toate companiile româneşti vor beneficia de un preţ fix, la energia electrică, de 1 leu pe kw, tva inclus, şi 0,37 lei/kw pentru gaz, tva inclus”, a explicat Ciucă.

Foto:Guvernul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.