Premierul Marcel Ciolacu: La 1 ianuarie, toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii

0
91

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Toate pensiile se vor mări cu 13,8%, conform legii, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, la Târgul INDAGRA.

„România are legi. La anul, conform legii, va avea o indexare de 13,8% – este indicele de inflație pe anul trecut. Știți foarte bine că, data trecută, coaliția a hotărât, când era prim-ministrul domnul Nicolae Ciucă, pentru că inflația în anul curent era mult mai mare, am hotărât să aplicăm același lucru, prin două componente – printr-un one-off, și astfel am putut, constituțional, să mărim pensiile mai mici, și să aplicăm indicele de inflație; atunci am făcut o medie de 12,5% parcă, indicele era aproape 15, dar l-am integrat totuși în 15%. De la această bază am plecat. În viitoarea lege se regăsește din nou acest fapt, că trebuie, cu indicele anual de inflație, intervenit pe pensie. Eu cred că până la sfârșitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament, pe urmă ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. În ea e prevăzută închiderea anumitor inechități. O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant, trebuie făcut noul soft pe baza legii; în cursul anului 2024…

La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. Aplicarea directă va dura până când ministerul…iar, într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4. Încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3. Nu numai faptul că mai avem foarte puţine jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, am început să închidem foarte multe din cererea de plată numărul 4. Eu legea să știți că nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează”, a declarat premierul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.